mar. dec. 24th, 2024

În contextul apariţiei fenomenelor meteo specifice anotimpului rece (ninsoare, polei, gheaţă, mâzgă), pentru a preîntâmpina producerea unor accidente rutiere, poliţia dâmboviţeană recomandă conducătorilor auto:

– adoptaţi o conduită preventivă şi respectaţi cu maximă stricteţe regulile de circulaţie;

– în cazul autovehiculelor cu volan pe partea dreaptă este necesar ca şoferii să manifeste o atenţie sporită pe durata deplasărilor pe drumurile publice din cauza vizibilităţii reduse ca urmare a amplasării volanului în acea parte;

-înainte de efectuarea manevrei de depăşire, conducătorii unor astfel de vehicule trebuie să se asigure temeinic, fiind indicat să păstreze o distanţă mai mare faţă de cel pe care îl preced;

Totodată, se recomandă folosirea unei oglinzi periscopice care să permită efectuarea manevrei de depăşire în condiţii de siguranţă.

-este necesar să se efectueze modificări ale sistemului de iluminare al autovehiculului, astfel încât acesta să fie adaptat circulaţiei pe partea dreaptă;

-echipaţi-vă autovehiculele cu anvelope pentru sezonul rece;

Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă/ polei/ gheaţă este obligatorie.

În caz contrar, conducătorii auto sunt sancţionaţi contravenţional cu 9 până la 20 puncte-amendă, respectiv între 720 şi 1600 lei, sancţiunea fiind însoţită de măsura reţinerii certificatului de înmatriculare.

-informaţi-vă asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre cele meteo-rutiere prognozate pentru zona tranzitată;

-evitaţi acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului;

-în caz de vreme rea, utilizaţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen;

-respectaţi indicaţiile agenţilor de circulaţie şi a lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitatarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire şi a ambulanţelor;

-nu blocaţi intersecţiile sau căile de acces pe principalele artere;

-nu staţionaţi/parcaţi în locuri nepermise;

-acordaţi o atenţie sporită pietonilor;

De asemenea, recomandăm pietonilor să evite să circule pe partea carosabilă şi să se angajeze în traversarea acesteia numai prin locurile marcate şi semnalizate corespunzător, după ce în prealabil s-au asigurat.