Anunt de presă
Mişcarea Populară continuă seria protestelor publice împoriva abuzurilor USL.
Astfel, Mișcarea Populară organizeză un miting sâmbătă, 14 decembrie, între orele 12.00 – 14.00, în Piața Victoriei.
Prin modificările aduse Codului Penal, USL continuă obiectivele loviturii de stat de anul trecut, intenţionând în mod vădit să pună sub control justiţia, instituţiile mas-media, să diminueze capacitatea instituţiilor create cu greu, precum ANI şi DNA, de a face faţă corupţiei şi abuzurilor pe care le fac oamenii politici.
Aceste modificări sunt dramatice şi dărâmă 10 ani de muncă şi de activitate a instituţiilor anticorupţie din România, instituţii specializate exact în lupta împotriva corupţiei.
Regimul USL are ca obiectiv clar să fie ferit de justiţie şi să acapareze toată puterea sau cel puţin să facă inutilă puterea judecătorească.
Departamentul de Relaţii cu Presa