Actualul preşedinte Traian Băsescu şi candidatul PSD Mircea Geoană s-au clasat pe primele două poziţii la scrutinul privind privid alegerile prezidenţiale, potrivit sondajelor de la ieşirea de la urne.raian Băsescu şi Mircea Geoană vor intra în cel de-al doilea tur de scrutin pentru Preşedinţie, obţinând la alegerile de duminică 33,72 %, respectiv 31,44 % potrivit exit-poll-ului CURS. Candidatul PNL, Crin Antonescu, a obţinut 21,52 % dintre voturi, potrivit sondajului CURS, comandat de TVR. Candidatul PRM Corneliu Vadim Tudor a obţinut 4,22 %, candidatul UDMR Kelemen Hunor 3,26 %, iar independetul Sorin Oprescu a fost preferat de 3,18 % din alegători, candidatul PNG-CD Gigi Becali 2 %, iar ceilalţi candidaţi au obţinut 0,65%. Exit-poll realizat de CSOP şi IRES: Traian Băsescu şi Mircea Geoană se vor confrunta în turul doi al prezidenţialelor, ei obţinând, la votul de duminică, 33,2% şi, respectiv, 30,3%, potrivit unui exit-poll realizat de CSOP şi IRES şi difuzat de B1Tv, după datele înregistrate până la ora 19.00. Locul al treilea este ocupat de Crin Antonescu, 22%. Urmează, pe locul 4, Kelemen Hunor, cu 4,9%. Potrivit sondajului, după Kelemen Hunor urmează Corneliu Vadim Turdor, cu 4% din voturi. Sorin Oprescu ocupă locul al şaselea, cu 3,2% iar George Becali, locul al 7-lea cu 1,5%. Ceilalţi candidaţi au obţinut 0,9% din voturi. Exit-poll realizat de INSOMAR: Traian Băsescu şi Mircea Geoană se vor confrunta în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, ei obţinând la votul de duminică 32,8% şi, respectiv 31,7%, potrivit exit-poll-ului INSOMAR, difuzat de Realitatea TV, după rezultatele centralizate până la ora 19.00. Conform exit-poll-ului INSOMAR, al treilea clasat este Crin Antonescu, cu 21,8%. Exit poll realizat de CCSB: Traian Băsescu şi Mircea Geoană vor intra în cel de-al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale, ei obţinând 34,1% şi, respectiv, 30,9%, potrivit exit-poll-ului realizat de CCSB. Candidatul PNL la prezidenţiale, Crin Antonescu, a obţinut 22,1% din voturi, la o diferenţă de 8,8 procente faţă de Mircea Geoană. Independentul Sorin Oprescu a fost preferat de 3,4% dintre alegători, informează Mediafax