vin. dec. 27th, 2024

JANDARMII DÂMBOVIŢENI LA DATORIE

În perioada 14 – 15 septembrie a.c., efective de jandarmi vor fi prezente zilnic în mijlocul cetăţenilor, în echipe independente având ca misiune prevenirea şi combaterea eventualelor fapte antisociale în localităţile dâmboviţene Titu, Corneşti şi Bărbuleţu, unde se vor desfăşura târguri anuale de toamnă prilejuite de sărbătoarea religioasă “Înălţarea Sfintei Cruci”, precum şi în localitatea Runcu la sărbătoarea tradiţională “Răvăşitul Oilor”

Pentru ca activităţile să decurgă în condiţii optime, se vor constitui dispozitive de ordine şi siguranţă publică formate din efective ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa şi celelalte autorităţi cu atribuţii în domeniul ordinii publice, pentru a asigura climatul de normalitate în zonele de desfăşurare şi adiacente.

Având în vedere analiza situaţiei operative înregistrată în anii precedenţi, când s-a înregistrat o mare fluenţă de persoane, adresăm participanţilor următoarele recomandări preventive:
să evite consumul excesiv de alcool;
să nu poarte asupra lor arme albe sau de foc;
să aducă la cunoştinţa forţelor de ordine eventualele aspecte legate de încălcarea legii sau posibile situaţii de pericol;
să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL
AL IJJ DÂMBOVIŢA