sâm. ian. 11th, 2025

ACŢIUNI ALE POLIŢIEI RUTIERE

Poliţiştii din Găeşti şi Titu au aplicat sancţiuni contravenţionale şi au întocmit dosare penale conducătorilor auto, pentru nerespectarea normelor de circulaţie conform OUG 195/2002

Ieri, 06 august a.c, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii accidentelor rutiere generate de neacordarea priorităţii de trecere pietonilor sau de abateri săvârşite de aceştia.

În cadrul acţiunii, au fost aplicate 33 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor de circulaţie conform OUG 195/2002, fiind reţinute 4 permise de conducere.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Titu , în cadrul unei acţiuni similare, au depistat pe numitul R.G, de 39 de ani, din comuna Conţeşti, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 86 alin. 1 şi 87 alin. 1 din O.U.G 195/2002R.