TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Titu – Societate alimentată cu apă… furată!

Poliţiştii efectuează cercetări în cazul unei racordări ilegale la reţeaua de apă a oraşului Titu

Astăzi, 23 iulie 2013, în jurul orelor 12:00, Poliţia Oraşului Titu a fost sesizată de reprezentanţi din cadrul Companiei de Apă cu privire la faptul că în urma efectuării unor lucrări în teren, a fost descoperită o racordare ilegală la reţeaua de distribuţie a apei.

O echipă de cercetare s-a deplasat la faţa locului, în urma verificărilor stabilindu-se faptul că respectiva conductă de apă alimenta ilegal o unitate comercială, fiind debranşată şi sigilată de către reprezentanţii Companiei de Apă.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 241 din 2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţie legală prin Parchet.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.