Dum. dec. 22nd, 2024

Un şofer de 39 de ani a plonjat cu maşina în râul Ialomiţa, în această dimineaţă! Accidentul a avut loc în apropiere de localitatea Mărceşti. Din primele date de la faţa locului, se pare că automobilistul rula cu viteză mare, iar la un moment dat n-a mai reuşit să stăpânească volanul. Din fericire, maşina nu a căzut direct în apă, ci pe mal. Şoferul a scăpat teafăr, doar cu o fractură la umărul stâng.

Poliţiştii vor sa afle acum şi dacă şoferul consumase băuturi alcoolice înainte să se urce la volan. Un lucru este cert – maşina nu avea asigurare Casco, aşa că proprietarul va trebui să suporte paguba din propriul buzunar.