COMUNICAT DE PRESĂ În data de 22 noiembrie 2009, sunt organizate simultan, alegerile pentru preşedintele României şi referendumul naţional. În conformitate cu prevederile legale în vigoare şi în funcţie de situaţia juridică, din totalul de 884 persoane private de libertate aflate în custodia penitenciarului la data de 20.11.2009, au drept de vot următoarele categorii: • Persoanele private de libertate arestate preventiv şi aflate în curs de judecată; • Persoanele condamnate care nu au fost lipsite de drepturile electorale prin hotărâre judecătorească definitivă; • Persoanele faţă de care s-a dispus măsura educativă într-un centru de reeducare care au împlinit vârsta de 18 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor. La Penitenciarul Mărgineni, astăzi, 20.11.2009, din cele 383 persoane private de libertate cu drept de vot, 195 sunt persoane arestate preventiv şi persoane private de libertate pentru care încă nu s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare la pedeapsa închisorii şi de interzicere a drepturilor electorale (primă instanţă), iar 188 sunt persoane condamnate definitiv care nu au fost lipsite de drepturile electorale prin hotărâre judecătorească definitivă. Pentru desfăşurarea activităţii de votare, în incinta Penitenciarului Mărgineni a fost amenajat un spaţiu corespunzător amplasării urnelor speciale şi a cabinelor de vot, în condiţii de asigurare deplină a secretului votului. Penitenciarul Mărgineni este arondat secţiei de votare nr. 304 I.L.Caragiale. Activitatea de votare se va desfăşura începând cu ora 800, fiind respectate astfel orele oficiale de începere şi cele de închidere. Accesul reprezentanţilor mass-media, precum şi a observatorilor care doresc a asista la operaţiunile electorale, se va realiza în conformitate cu prevederile legale referitoare la acreditare şi a celor privind accesul, respectiv realizarea materialelor audio-video, în locurile de deţinere. Scms. Safta TRINCU Purtător de cuvânt PENITENCIARUL MĂRGINENI