Doi bărbaţi s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistaţi în trafic de poliţişti având permisul de conducere suspendat
Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa l-au depistat pe numitul M.V., de 57 de ani, din municipiul Târgovişte, în timp ce conducea un autoturism pe D.N 71, în interiorul oraşului Pucioasa, având permisul de conducere suspendat.
Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere fără permis ( art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, republicată).
Totodată, pe D.N 72, în interorul localităţii Şuţa Seacă a fost depistat numitul N.G., de 18 ani, din localitatea Dragodana, în timp ce conducea un moped, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule .
Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere fără permis ( art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată).
În urma controalelor efectuate, poliţiştii au depistat 267 de călători care circulau fraudulos
Poliţişti din cadrul Poliţiei Transporturi Feroviare Dâmboviţa au organizat o acţiune pe raza întregului judeţ, pe linia menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă publică în trenurile şi staţiile CFR.
Cu această ocazie, poliţiştii au organizat filtre în trenurile de călători, depistând peste 250 de persoane care călătoreau fraudulos.
Astfel, poliţiştii şi specialiştii C.F.R au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 1569 lei, atât pentru nerespectarea normelor de ordine şi siguranţă publică cât şi pentru nerespectarea H.G 203/1994, privind transporturile pe căile ferate române.
În urma unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 1000 de lei
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa – Formaţiunea de Investigarea Fraudelor au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale în domeniul comercializării produselor agroalimentare şi al produselor reciclabile, pe raza localităţilor Pucioasa şi Bezdead.
Astfel, poliţiştii au verificat mai mulţi agenţi economici, ocazie cu care au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, a căror valoare totală însumează 1000 de lei.
Totodată, în urma controalelor efectuate, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 100 de kilograme de legume – fructe şi mai multe pachete de ţigarete şi cafea, în valoare totală de 1105 lei.
Trei barbaţi au sustras un foişor metalic din cadrul unei societăţi comerciale din comuna Bucşani
Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Moreni au fost sesizaţi de către numitul S.C., de 48 de ani, din localitatea Bucşani, cu privire la faptul că un grup de trei persoane a sustras un foişor metalic din interiorul unei societăţi comerciale.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat cele trei persoane ca fiind numiţii I.R., de 29 de ani, F.I., de 20 de ani şi M.G., de 39 de ani, toţi din localitatea I.L. Caragiale, stabilindu-se că în seara zilei de 20 mai au pătruns în incinta societăţii comerciale, de unde au sustras respectivul foişor, pe care l-au transportat ulterior cu un atelaj hipo.
Pe numele celor trei, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, urmând a se propune soluţie legală prin Parchet.