Universitatea Goldiş ICIM Arad a câştigat dramatic Liga Naţională de baschet feminin, după ce s-a impus aseară, în deplasare, cu 85-82, în meciul decisiv cu CSM Târgovişte. Noua campioană a pornit cu 0-18, dar a revenit miraculos
Americancele Givens şi Risper au dus greul pentru Arad. Împreună au înscris 51 de puncte
Puterea din baschetul feminin a fost preluată, aseară, de ICIM Arad, care a reuşit să se încoroneze chiar pe terenul marii rivale, CSM Târgovişte. Cu această ocazie, formaţia ardeleană a demontat şi un mit, conform căreia obţine titlul numai în anii în care echipa din Târgovişte ori este în pragul desfiinţării, ori nu are bani să-şi facă echipă de campionat.
În sezonul 2012-2013, CSM-ul a fost principala favorită să câştige trofeul, lotul de baschetbaliste şi mai ales parcursul în Euroligă recomandând-o în acest sens.
Când vine însă vorba de sport, calculele hârtieI nu sunt întotdeauna respectate. Iar ICIM Arad s-a încăpăţânat să răstoarne toate pronosticurile şi să ducă trofeul în vestul ţării, la capătul celei mai tari finale din ultimii ani.
Aradul americanizat Trupa lui Dan Moraru a câştigat al 9-lea titlu din istoria clubului în condiţii speciale. A avut şansa să pună punct finalei după patru jocuri, în faţa propriilor suporteri, însă a „preferat“ varianta mai dificilă.
De fapt, Aradul şi-a îngreunat teribil de mult misiunea şi în „decisiv“, după ce Târgovişte a avut un start halucinant: 18-0 în minutul 5. Gazdele s-au relaxat însă prematur, iar ICIM-ul a încercat să revină în joc. În primul sfert ceva mai timid (scor 27-14), dar apoi tot mai convingător.
Până la pauza mare, formaţia ardeleană a redus handicapul la şapte puncte (33-40), adevărata demonstraţie de forţă fiind păstrată pentru repriza a doua.
Chrissy Givens, fosta jucătoare a CSM-ului, a început să recupereze tot mai multe mingi, având şi o frecvenţă de invidiat la puncte reuşite, 27 până la final. Aradul n-a avut-o însă numai pe Givens, ci încă trei jucătoare din Statele Unite, Risper, Wirth şi Laplante, cu ajutorul cărora a întors dramatic soarta finalei (n.r. cele patru au înscris 79 şi cele 85 de puncte ale campioanei).
După un sfert trei încheiat în avantaj, scor 58-56, ICIM a sprintat ca un veritabil atlet. Aproape fiecare atac al oaspetelor s-a încheiat cu coş, în timp ce Târgovişte a găsit tot mai greu culoare în atac.
Astfel, s-a făcut 72-79 (min. 39), iar zarurile au fost aruncate. În ciuda eforturilor disperate ale CSM-ului de a mai reveni, Aradul nu a schiţat niciun moment de slăbiciune. ICIM s-a impus cu 85-82 la final. La final, Givens a dansat în mijlocul sălii, enervându-i pe fanii echipei gazdă.
9 titluri de campioană are în istorie ICIM Arad. Ardelencele au reintrat în posesia trofeului după o pauză de un an