Sinteza activităţilor desfăşurate de poliţiştii dâmboviţeni în acest week-end de sărbătoare
Atât în perioada premergătoare cât şi pe durata Sfintelor Sărbători de Paşti, poliţiştii dâmboviţeni s-au aflat la datorie, asigurând ordinea şi liniştea publică în zona lăcaşurilor de cult şi a zonelor aglomerate în care s-au desfăşurat manifestări religioase pe raza judeţului, astfel că nu au fost înregistrate evenimente negative pe timpul slujbelor religioase.
• În ziua de 05 mai 2013, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Morteni au depistat pe raza localităţii două persoane care transportau într-un atelaj hipo o căprioară provenită din săvârşirea infracţiunii de braconaj.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi, identificaţi ca fiind P.C., de 40 de ani şi B.D., de 34 de ani, ambii din localitate, au vânat animalul pe fondul de vânătoare din comună, folosind 4 câini metis-ogar şi un proiector conectat la un acumulator auto.
Pe numele celor doi, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj cinegetic, faptă prev. şi ped. de art. 42 alin. 1, lit. b) din Legea nr. 407/2006.
• În ziua de 05 mai 2013, pe D.N 72 a fost depistat numitul M.I., de 34 de ani, din comuna Dragodana, în timp ce conducea un moped, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis (OUG 195/2002, republicată).
• Pe D.J 701, în afara localităţii Moara Nouă a fost depistat numitul D.A., de 52 de ani, din municipiul Târgovişte, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (OUG 195/2002, republicată).
• În acest week-end, poliţiştii rutieri dâmboviţeni au organizat şi desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii evenimentelor rutiere care au drept cauză nerespectarea regimului legal de viteză şi creşterii siguranţei rutiere.
În cadrul acestei acţiuni au fost aplicate 84 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totala a acestora însumând 6000 de lei, din care 72 pentru neadaptarea vitezei şi 7 pentru neportul centurii de siguranţă. Totodată ca urmare a abaterilor săvârşite, poliţiştii au reţinut un permis de conducere.
• Totodată, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor au organizat o acţiune pe linia verificării respectării legislaţiei în vigoare privind comercializarea de produse alimentare specifice sărbătorilor pascale.
Cu această ocazie, poliţiştii au verificat mai mulţi agenţi economici de pe raza localităţilor Dragomireşti, Măneşti, Tătărani, fiind aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6000 lei.
De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării 59 de pachete de ţigarete, 10 kilograme preparate din carne şi 100 de kilograme de cartofi, valoarea totală a acestora însumând 1134 lei.
• Evenimentele înregistrate au demonstrat că nu toţi cetăţenii au înţeles semnificaţia religioasă a Sfintelor Sărbători, consumul de alcool conducând la încălcarea prevederilor legale.
Şi în zilele următoare, poliţiştii dâmboviţeni se vor afla la datorie pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor, asigurând un climat de ordine şi siguranţă civică în judeţ.
MINIVACANŢA LA FINAL ! A FOST UNA DINTRE CELE MAI SIGURE ŞI LINIŞTITE DIN ULTIMII ANI
Peste 600 de poliţişti dâmboviţeni au acţionat zilnic, pe perioada minivacanţei, pentru liniştea cetăţenilor. În ultima zi, pentru o întoarcere în siguranţă, a fost suplimentat numărul poliţiştilor, prin angrenarea mai multor efective din cadrul structurilor de poliţie rutieră, ordine publică şi transporturi.
Urmare a măsurilor dispuse, numărul faptelor cu violenţă a scăzut semnificativ, la fel şi numărul accidentelor rutiere grave. În minivacanţa din acest an nu s-au înregistrat evenimente deosebite, fiind una dintre cele mai sigure şi liniştite din ultimii ani.
Pentru liniştea şi siguranţa cetăţenilor, pe durata minivacanţei de 1 Mai şi Sărbătorilor de Paşti, la nivelul judeţului au acţionat, zilnic, aproximativ 600 de poliţişti. Principalele activităţi desfăşurate au vizat prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică, precum şi asigurarea unui trafic rutier în condiţii de siguranţă.
Poliţiştii au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, apărarea patrimoniului public şi privat, siguranţa rutieră şi a transporturilor feroviare, pentru ca toţi românii să se bucure în linişte de această minivacanţă.
În această perioadă, poliţiştii dâmboviţeni aplicat 1285 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 244 la Legea nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 56 pentru fapte de natură economico-financiară şi 960 la O.U.G. 195/2002 privind regimul circulaţiei rutiere .
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 277927 de lei, iar a bunurilor confiscate de 13075 de lei.
În urma măsurilor adoptate, în această perioadă, de către Poliţia dâmboviţeană nu s-au înregistrat evenimente deosebite sau cu impact în planul ordinii şi siguranţei publice, minivacanţa din acest an fiind una dintre cele mai sigure şi liniştite din ultimii ani.