lun. dec. 23rd, 2024

DENIILE DIN JOIA ŞI VINEREA MARE LA CATEDRALA MITROPOLITANĂ DIN TÂRGOVIŞTE OFICIATE DE CĂTRE I.P.S. MITROPOLIT NIFON

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, împreună cu un sobor preoţi şi diaconi, va oficia, la Catedrala din Târgovişte:

-Joi, 2 mai 2013, orele 17,30 – “Denia celor 12 Evanghelii”, ce are în centrul ei Patimile şi Moartea Domnului pe Cruce.

-orele 20.30 – Binecuvântarea deschiderii manifestării “Calea luminii” şi rostirea cuvântului de învățătură de către Înaltpreasfinția Sa. Vor participa şi tineri din cadrul Comitetelor de tineret parohial din Municipiul Târgovişte.

-Vineri, 3 mai 2013, orele 19,00 – Denia Prohodului Domnului, care are, ca element important, cântările liturgice speciale, ce amintesc de Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos şi punerea Sa în mormânt, precum şi de plângerea femeilor mironosiţe şi aşteptarea luminatei Învieri.

Credincioşii sunt aşteptaţi sã participe în numãr cât mai mare la aceste slujbe.

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei