Accident, în această seară, pe DN 71, la Mircea Vodă. Un șofer, de 81 de ani, a ajuns cu mașina în canalul de colectare a apei pluviale. Sunt doi răniți
Accident, în această seară, pe Drumul Național 71, la Mircea Vodă.

Un șofer, de 81 de ani, a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina în canalul de colectare a apei pluviale.
În urma impactului, omul de la volan și femeia care îl însoțea în autoturism au fost răniți și transportați la spital cu ambulanțele.
”ACCIDENT RUTIER ÎN LOCALITATEA MIRCEA VODĂ
În această seară, 11 octombrie a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Mircea Vodă.
Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 81 de ani, din municipiul Târgoviște, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 71, în localitatea Mircea Vodă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând într-un canal de colectare a apei pluviale.
Șoferul și o pasageră în autoturism au fost transportați la spital pentru investigații medicale.
Bărbatul a fost testat în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier”, a menționat IPJ Dâmbovița.








