Fals în declarații: Cine ar fi fost la volanul unei mașini înregistrate de RADAR cu 115 kilometri la oră, în localitate, pe DN 72, la Picior de Munte
Fals în declarații. Polițiștii fac cercetări după ce un bărbat nu ar fi spus adevărul cu privire la cine îi conducea mașina, pe Drumul Național 72, pe raza localității Picior de Munte.

Aparatul RADAR a înregistrat că autoturismul respectiv rula cu 115 km/h în localitate.
Proprietarul mașinii a susținut că la volan s-ar fi aflat o femeie, dar din investigații ar apărea altceva.
”DOSAR PENAL ÎNTOCMIT PENTRU FALS ÎN DECLARAȚII
La data de 8 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări față de un bărbat, de 33 de ani, din comuna Văcărești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații.
Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că, în urma solicitării polițiștilor de a comunica identitatea conducătorului unui autoturism înregistrat pe numele său, ce ar fi fost înregistrat de aparatul radar, la data de 21.09.2026, circulând cu viteza de 115 km/h, pe DN 72, în localitatea Picior de Munte, bărbatul ar fi declarat, în mod nereal, că la volan s-ar fi aflat o femeie, de 40 de ani, din comuna Văcărești.
În cauză, cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun”, a anunțat IPJ Dâmbovița.







