TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ Ultima Ora

De la un scandal mai vechi: Bătaie între 3 bărbaţi, la Ciocăneşti

A fost scandal în comuna Ciocăneşti.

Trei bărbaţi au fost implicaţi într-un conflict violent, din cauza unor dispute mai vechi.

Anchetatorii spun că doi tineri, de 23 şi 26 de ani, l-au agresat pe cel de-al treilea, de 43 de ani.

Iniţial, cei doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore, ulterior primind măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile

„CERCETAȚI PENTRU COMITEREA INFRACȚIUNII DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Tărtășești, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, față de doi tineri, de 23 și 26 de ani, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, fiind cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că la data de 19 septembrie a.c., în jurul orei 22:15, în timp ce s-ar fi aflat în localitatea Ciocănești, pe fondul unui conflict anterior, cei doi tineri ar fi agresat fizic un bărbat, de 43 ani, din localitate.

Față de aceștia a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz.

Notă: Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a precizat IPJ Dâmboviţa.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.