Un pieton a fost lovit de mașină, la Băleni. Omul ar fi traversat neregulamentar
Un pieton a fost lovit de mașină, în această după-amiază, la Băleni.

Omul, în vârstă de 57 de ani, ar fi vrut să traverseze strada prin loc nepermis, iar în acel moment a fost izbit de un autoturism condus de un tânăr, de 29 de ani, din Cojasca.
Martorii au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns salvatorii. Echipajul de la ambulanță i-a acordat primul ajutor celui rănit, iar ulterior l-au transportat la spital.
Polițiștii au deschis o anchetă.
”ACCIDENT RUTIER ÎN LOCALITATEA BĂLENI
La data de 26 septembrie a.c., în jurul orei 12:30, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Băleni.
Din primele date, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 29 de ani, din comuna Cojasca, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 711, în localitatea Băleni, ar fi acroșat și accidentat un bărbat, de 57 de ani, din localitate, care ar fi traversat în mod neregulamentar.
În urma accidentului, pietonul a fost rănit, fiind transportat la spital. Șoferul a fost testat cu aparatul din dotare, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a menționat IPJ Dâmbovița.








