TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Social

Găeștiul, pus la punct pas cu pas. Lucrări de întreținere și reparații în mai multe zone ale orașului

Lucrările de întreținere și reparații continuă în mai multe zone din Găești, administrația locală intervenind pentru îmbunătățirea aspectului orașului și pentru creșterea siguranței în spațiile publice.

Una dintre intervenții vizează pavajele, care sunt curățate în profunzime cu detergent, spălate și ulterior impermeabilizate. Procedura are rolul de a reda aspectul pavajului și de a-l proteja pe termen lung.

În paralel, au început lucrările pentru repararea și aducerea la nivel a gurilor de canal neconforme. Intervențiile urmăresc eliminarea obstacolelor din carosabil și crearea unor condiții mai sigure și mai confortabile pentru șoferi și pietoni.

Se intervine, de asemenea, asupra părții carosabile și a trotuarelor, acolo unde acestea necesită reparații, lucrările urmând să continue până la modernizarea completă a zonelor vizate.

Primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, transmite că administrația urmărește nu doar intervenții punctuale, ci o întreținere constantă a infrastructurii urbane.
„Sunt lucruri care poate par mici, dar care, făcute corect și peste tot, schimbă imaginea și funcționarea unui oraș. Nu facem doar curățenie. Reparăm, întreținem și punem lucrurile în ordine.”

Lucrările fac parte dintr-un program de intervenții prin care administrația își propune să îmbunătățească, pas cu pas, aspectul și funcționalitatea orașului.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.