Primarul oraşului Găeşti, av. Alexandru Iorga: „Nu voi accepta compromisuri atunci când este vorba despre calitatea lucrărilor și despre banii publici”
Zi de zi pe teren, zi de zi printre oameni. Primarul oraşului Găeşti, av. Alexandru Iorga, monitorizează atent lucrările care se desfăşoară la nivelul localităţii.

Edilul a menţionat că va verifica şi va cere constructorilor respectarea obligaţiilor pe care şi le-au asumat prin contractele obţinute.
„Am verificat o parte dintre șantierele în care se lucrează în Găești.
În general, lucrurile merg bine, iar majoritatea constructorilor sunt în grafic. Acolo unde am constatat probleme, am cerut remedierea lor în termene clare și voi reveni pentru a verifica dacă măsurile dispuse au fost respectate.
Din păcate, la șantierul de la Liceul Tehnologic „Iordache Golescu”, executat de același constructor, am găsit din nou neconformități. Le-am transmis foarte clar că nu voi accepta compromisuri atunci când este vorba despre calitatea lucrărilor și despre banii publici.

Știu că fiecare investiție este importantă pentru comunitatea noastră. Tocmai de aceea voi fi prezent pe teren, voi verifica și voi cere respectarea obligațiilor asumate.
Îmi doresc ca fiecare lucrare să fie făcută bine, pentru că Găeștiul și oamenii lui merită lucruri de calitate”, a precizat av.Alexandru Iorga, primarul oraşului Găeşti.
<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=476&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Freel%2F2941647416183335%2F&show_text=false&width=267&t=0" width="267" height="476" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowfullscreen="true" allow="autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share" allowFullScreen="true"></iframe>







