
Comuna Runcu din județul Dâmbovița se pregătește să găzduiască, în perioada 12–14 iunie, ediția aniversară a Haidook Summer Fest, eveniment care a devenit în ultimii ani un reper pentru turismul ecvestru, sport și promovarea tradițiilor locale. Punctul central al festivalului rămâne concursul de Working Equitation, competiție inclusă în Campionatul Național și în Cupa Federației Ecvestre Române.
Organizatorii anunță o ediție „cu greutate”, în care sportul ecvestru se îmbină cu ateliere de meșteșuguri, gastronomie locală, activități pentru public și promovarea comunității din zona montană a Dâmboviței.
„Haidook Summer Fest este mai mult decât un eveniment sportiv — este o sărbătoare a comunității și a valorilor locale. Ne bucurăm că, an de an, Runcu devine un punct de întâlnire pentru iubitorii de cai, natură și tradiții. Susținem astfel de inițiative care pun comuna noastră pe hartă și contribuie la dezvoltarea turismului local”, a declarat primarul comunei Runcu, Gheorghe Brebeanu
Organizatorii au transmis mulțumiri sportivilor, antrenorilor și sponsorilor care au inclus deja Haidook Summer Fest în calendarul competițional al acestui an, dar și autorităților locale și județene care au sprijinit constant festivalul.
Evenimentul va avea loc la Vârf la In, în comuna Runcu, și promite trei zile dedicate echitației, naturii, tradițiilor și energiei de vară.










