19 aprilie 2024
Actrița Lavinia Pele, nominalizată pentru secțiunea Debut la Gala Premiilor UNITER 2017 

Actrița Lavinia Pele, nominalizată pentru secțiunea Debut la Gala Premiilor UNITER 2017 

laviniaCOMUNICAT DE PRESĂ

Juriul UNITER la Visul unei nopți de iarnă

Joi, 27 aprilie, de la ora 19:00 are loc o reprezentație importantă a spectacolului Visul unei nopți de iarnă, atât pentru Teatrul Tony Bulandra, cât și pentru Municipiul Târgoviște

Actrița Lavinia Pele a fost nominalizată pentru secțiunea Debut la Gala Premiilor UNITER 2017 pentru rolul Doruleţ din spectacolul Visul unei nopţi de iarnă de la Teatrul Tony Bulandra Târgovişte, spectacol în regia lui Mc Ranin.

Lavinia a absolvit secția Arta Actorului din cadrul Facultății de Teatru și TV, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca și și-a dat Masteratul tot în Arta Actorului la Facultatea de Teatru, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale” București.

Rolul Doruleț este asemenea unei poezii de iarnă visătoare, tânjind spre o primăvară înfloritoare… un rol fin, parfumat, entuziast. Este o devenire… o îndrăgostire… o regăsire. O puteți vota pe Lavinia Pele, accesând următorul link: http://www.uniter.ro/votul-publicului-gala-uniter-2017/. Decernarea premiilor va putea fi urmărită pe data de 8 mai, începând cu orele 21:00, pe TVR1, TVR HD, TVR Internațional sau online pe www.uniter.ro sau www.tvr.ro .

Ne bucurăm și o felicităm pentru această nominalizare, îi urăm ca ea să se concretizeze într-un premiu și îi mulțumim pentru implicarea, profesionalismul și talentul de care a dat dovadă.

Vă așteptăm așadar la reprezentația din 27 aprilie a Visului unei nopți de iarnă, pentru a o susține pe Lavinia și întreaga echipă de actori. Emoțiile vor fi mari, dar și calitatea jocului pe măsură. Veți fi impresionați!

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial