TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Eveniment

TÂNĂR IMPLICAT ÎNTR-UN ACCIDENT RUTIER CU PAGUBE MATERIALE, ÎN TIMP CE S-AR FI AFLAT SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

La data de 14 septembrie a.c., în jurul orei 21:50, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa au protocolat un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 29 de ani, din comuna Bărbulețu, în timp ce ar fi condus un autoturism pe raza comunei Glodeni, pe fondul consumului de alcool, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism ce s-ar fi aflat staționat pe sensul opus de deplasare.

În urma accidentului, nicio persoană nu a fost rănită, fiind produse doar pagube materiale.

După testarea acestuia în vederea depistării consumului de alcool, în cadrul căreia a reieșit o valoare de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice necesare în vederea stabilirii îmbibației alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.