Dum. dec. 22nd, 2024

“Vreau să vă spun câteva lucruri pe care le cred necesare din perspectiva unor chestiuni pe care le sesizez din discuţiile cu oameni, cu primari, de la audienţe.

Dacă mai aud pe vreunul vreodată că spune că în judeţul acesta angajează Ţuţuianu sau Sanda dacă contribui nu ştiu unde cu bani, cu bunuri, eu personal, cu nume, cu prenume, îl dau pe mâna instituţiilor statului.

Am lucrat în administraţie până în 1996, dar niciodată nu am auzit atâţia mâncători de vorbe în instituţiile publice cum sunt astăzi.

Niciodată nu am auzit de solicitări de-a dreptul nelegale sub pretextul că vă condiţionează cineva politic”, a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

“Vorbiţi ca proasta- n târg pe la nişte cârciumi”

“Sunt revoltat pentru că într-o instituţie publică o cetăţeancă s-a dus să se angajeze şi i s-a spus că o costă 3000 de euro şi că lucrul acesta trebuie să-l discute cu mine.

Să nu îndrăznească cineva să mai folosească numele meu, al prefectului sau numele unui decident care nu i-a cerut aşa ceva!

Văd că vi s-au umflat muşchii! Aveţi unii impresia că sunteţi puşi pe scaunul pe care îl ocupaţi, şi îmi cer scuze faţă de cei care sunt profesionişti, că aţi fost puşi acolo pe considerente de meritocraţie.

Câţiva comentaţi, vorbiţi ca proasta- n târg pe la nişte cârciumi, cum facem noi, cum ne ţinem noi pe scaune.

Vă asigur că pentru oricare de aici găsim suficiente elemente să se ducă acasă.

O spun cu trimitere directă la 2-3 şefi de instituţii publice, care au impresia că, dacă au nişte bani şi nişte afaceri în spate, stăpânesc judeţul acesta la nesfârşit, indiferent de cine vine la putere şi o fac cu totală lipsă de respect.

A treia chestiune: la fiecare audienţă lunară ni se reclamă comportamentul faţă de cetăţean.

Sunt câteva instituţii unde comportamentul acesta e reclamat permanent.

Poate că unii sunt mai bătrâni, poate că unii nu înţeleg foarte exact, dar avem obligaţia să ne comportăm civilizat.

AJOFM-ul, permanent discuţii cu tratamentul oamenilor! Casa de Pensii, la fel.

Lucrul acesta nu se decontează pe dvs care vă luaţi lefurile, vă duceţi acasă.

Se decontează pe Instituţia Prefectului, pe cei care guvernează şi generează şi o stare de nemulţumire în societate”,

a subliniat Ţuţuianu.