joi. dec. 26th, 2024

Iosif Ianis Cosmin este singurul licean din Dâmbovița care a obținut nota 10 la examenul de Bacalaureat.

”Ianis trebuie să fie un exemplu pentru toți elevii și liceenii din județul nostru!

Ianis, încă o dată felicitări! Ai muncit mult, iar rezultatele se văd!

De asemenea, felicitări părinților și profesorilor tăi care ți-au fost alături și te-au îndrumat atât de bine”, spun oficialii județului care l-au premiat pe Ianis pentru rezultatele obținute la învățătură.

”Unicul, inegalabilul, maestrul bacalaureatului dâmbovițean 2024, băiatul modest, harnic, născut într-o zi de 13 ianuarie 2006, Ianis-Cosmin IOSIF, a reușit să își încununeze parcursul în învățământul preuniversitar cu un IMPECABIL 10. Nu este întâmplător acest rezultat, este pura seriozitate, truda, perseverență, dorința continuă de progres, de auto-depășire.

Paradoxul face ca acest tânăr-minune, provenit dintr-o familie cu potențial intelectual deosebit (Mama- cadru didactic pasionat de meserie, absolvent al Colegiului Național Pedagogic din Câmpulung și ulterior al formelor superioare de profil, iar Tatal- economist) sa participe și la muncile din gospodărie alături de familie, în micuțul, dar atât de pitoresc sat Mesteacan din comuna Valeni Dâmbovița.

Felicitări, Ianis! Te-am privit pe scena Galei Educației și nu realizam ca te cunosc, ca ești tu, vărul meu, micuțul care in urma cu 18 ani și 5 luni a adus atât de multă bucurie în familia noastră.

Te iubim și îți mulțumim!”, spun rudele elevului.