Dum. dec. 22nd, 2024

PERSOANE REȚINUTE PENTRU TRAFIC DE DROGURI

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane, cercetate pentru trafic de droguri de risc.

În sarcina uneia dintre acestea s-a reținut și comiterea infracțiunii de deținerea de droguri de mare risc, fără drept, în vederea consumului propriu.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada aprilie 2023 – iulie 2024, acestea ar fi deținut, oferit și comercializat, în mod repetat, droguri de risc (canabis și rezină de canabis), către consumatori din județul Dâmbovița.

De asemenea, probatoriul administrat a reliefat că, în anul 2023, în cadrul unui festival desfășurat în stațiunea Mamaia, una dintre persoanele în cauză ar fi deținut droguri de mare risc (amfetamină), fără drept, în vederea consumului propriu.

În urma celor 12 percheziții domiciliare efectuate la data de 31 iulie a.c., în județele Dâmbovița și Prahova, au fost descoperite și ridicate diferite cantități de canabis, mai multe cântare electronice de precizie, grindere, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

Totodată, au fost puse în executare 28 de mandate de aducere.

La data de 31 iulie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus reținerea celor 4 persoane, pentru 24 de ore.

Astăzi, 1 august, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița, cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița și Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.