TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

JANDARMERIE

Jandarmeria Dâmbovița: Braconaj piscicol în zona barajului Pucioasa

COMUNICAT DE PRESĂ

Nr. 83 din 2 iulie 2024

Braconajul piscicol se află în atenția jandarmilor dâmbovițeni

Un echipaj de jandarmerie, care acționa pentru prevenirea faptelor antisociale, a depistat sâmbătă, 29 iunie a.c., două persoane în timp ce desfășurau activități de braconaj piscicol în zona barajului de acumulare din orașul Pucioasa. 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbații, în vârstă de 31, respectiv 40 de ani, au instalat în habitatul acvatic natural o plasă de pescuit tip monofilament, cu care capturau pește. 

Jandarmii le-au întocmit persoanelor în cauză actele de sesizare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 176 din 2024 a pescuitului și a protecției resursei acvatice vii, pentru utilizarea unor unelte de pescuit interzise în habitatul piscicol. Totodată, materialele folosite la săvărșirea faptei, respectiv plasa de pescuit și o barcă penumatică, au fost ridicate în vederea confiscării, pe bază de proces-verbal.

Captura de pește a fost eliberată în mediul acvatic, iar documentele constatatoare au fost înaintate autorităților competente în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.