Misiune periculoasă, în această după-amiază, pentru pompieri, la Bălteni, în comuna Conţeşti.
Un lan cu grâu a luat foc, pe o suprafaţă de aproape un hectar.
Din cauza temperaturilor crescute şi a vântului, flăcările uriaşe s-au extins cu repeziciune.
Martorii au surprins imaginile şi ni le-au trimis pe adresa redacţiei de ştiri targovistenews.ro
“Bate şi vântul, aia e prost! Uite cum vine spre ei! Fugiţi de acolo! Bă, eşti nebun, mă? iau şi ei foc!
Flăcările, mai mari ca maşina!”.
În cele din urmă, incendiul a fost lichidat.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit.