lun. dec. 23rd, 2024

Săptămâna Prevenirii Criminalității”

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au organizat o activitate informativ-preventivă la Colegiul Național ,,Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște în cadrul proiectului inițiat la nivel național de Direcția Siguranța Școlară, sub denumirea „Săptămâna Prevenirii Criminalității”.

Principalele teme abordate au vizat atât prevenirea și combaterea faptelor de bullying, a consumului de alcool, tutun și substanțe cu efect psihoactiv, cât și prevenirea victimizării minorilor.

Pentru ca tinerii să își însușească deplin informațiile primite, în sprijinul polițiștilor s-a aflat o persoană privată de libertate care a prezentat consecințele unui anturaj nepotrivit și influența negativă a acestuia.

Activitatea s-a desfășurat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița si Penitenciarul de Maxima Siguranță Mărgineni.

Polițiștii de la prevenire au organizat la Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița, un workshop în cadrul proiectului educațional „Școala Părinților – Front comun pentru copiii nostri”

La activitate au participat părinți/tutori legali și cadre didactice de la Grădinița „Prichindel” Pucioasa și Grădinița cu program normal Băleni.

Temele abordate au inclus strategii eficiente de comunicare cu minorii, modalități de gestionare a emoțiilor lor, tehnici pentru încurajarea unui comportament pozitiv și diverse modalități de petrecere a timpului liber împreună cu cei mici.

Totodată, polițiștii au discutat cu tutorii legali despre importanța implicării active a părinților în viața copiilor pentru prevenirea unor evenimente negative.

Această activitate face parte din cadru proiectului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”, fiind desfășurată cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor – Centrul Teritorial Dâmbovița.

sursa: IPJ Dâmboviţa