lun. dec. 23rd, 2024

Week-end în siguranță

În zilele de 13 și 14 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat acțiunile pentru combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente fiind suplimentate.

Pe sectoarele de drum intens circulate și în zonele de interes, au fost desfășurate 10 acțiuni punctuale și institute 20 de filtre, fiind angrenați polițiști de la structurile de rutieră, ordine publică, investigații criminale, investigarea criminalității economice, în colaborare cu jandarmii și polițiștii locali.

În cele două zile, polițiștii au fost solicitați să intervină la 72 de evenimente, 47 dintre acestea fiind sesizate prin SNUAU 112.

De asemenea, au fost semnalate 40 de posibile infracțiuni, aproximativ 55% dintre acestea fiind sesizări din oficiu.

Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate peste 180 de testări pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, oprite pentru control 381 de autovehicule și legitimate 718 persoane.

Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 385 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 120.000 de lei, dintre care 291 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice și 84 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

În urma activităților desfășurate pe linie rutieră, polițiștii au reținut 35 de permise de conducere, dintre care 10 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 9 pentru consumul de alcool.

Totodată, au fost retrase 13 certificate de înmatriculare.

Polițiștii dâmbovițeni vor continua misiunile pentru siguranța comunității.

În doar câteva ore, șase șoferi au rămas fără permis după ce ar fi condus sub influența alcoolului

La data de 14 aprilie a.c., în intervalul orar 06:00-09:00, polițiștii rutieri, în urma controalelor efectuate în trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, au reținut pentru 90 de zile 6 permise de conducere.

Suspendarea exercitării dreptului de a conduse a fost dispusă de polițiști după ce șoferii, în urma testării cu aparatul etilotest, au prezentat alcoolemii cu o valoare cuprinsă între 0,06 și 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la peste 8.000 de lei.

Mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, pus în aplicare de polițiști

La data de 14 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate emis de Judecătoria Fălticeni, pe numele unei femei de 34 de ani, din Mizil.

Femeia a fost condamnată la un 3 ani și 11 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și constituirea unui grup infracțional organizat.

Aceasta a fost depusă în Penitenciarul de Femei Târgșor.

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști

La data de 14 aprilie a.c., în jurul orei 18:37, polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru au depistat, în localitatea Costeștii din Deal, pe drumul județean 721, o femeie de 31 de ani, din Gura Șuții, în timp ce ar fi condus un autoturism având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

De asemenea, pe parcursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au oprit pentru control, pe drumul comunal 77A, în localitatea Decindea, un autoturism condus de un tânăr de 17 ani, din Vizurești, care nu deține permis de conducere.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul i-ar fi fost încredințat acestuia de către un tânăr de 23 de ani, fratele acestuia.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) din art. 335 Cod Penal sau sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive.

sursa: IPJ Dâmboviţa