lun. dec. 23rd, 2024

Un biciclist care avea o alcoolemie uriaşă a fost lovit de o maşină, aseară, pe Drumul Naţional 71, pe raza comunei Conţeşti.

Biciclistul în vârstă de 53 de ani ar fi încercat să iasă spre dreapta şoselei, spun martorii, iar în acel moment a fost izbit de autoturismul condus de un şofer, de 49 de ani.

La faţa locului au sosit cei de la ambulanţă, care i-au acordat rănitului primul ajutor, dar şi poliţiştii.

Agenţii i-au testat cu aparatul etilotest atât pe şofer cât şi pe biciclist.

Nu mică le-a fost mirarea poliţiştilor când au constatat că biciclistul era sub influenţa alcoolului, avea peste 1,50 mg per litru alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost preluat de echipajul de la ambulanţă şi transportat la spital.

A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi se continuă cercetările.