SLUJIRE ARHIEREASCĂ LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIȘTE
-FIECARE OM A PRIMIT DARURI SPECIFICE PENTRU A ADUCE BUCURIE SEMENILOR ȘI A-ȘI APROFUNDA SENSUL VIEȚII-
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie, în ziua de 11 februarie 2024, cu prilejul Duminicii a XVI-a după Rusalii, la Catedrala din Târgoviște, eveniment la care au luat parte numeroși credincioși din istorica Cetate voievodală munteană.
Cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit întru preot pe tânărul diacon Constantin Elvis Dobra, pe seama Parohiei Bănești, Protoieria Titu. Acesta este licențiat în teologie și absolvent al cursurilor de masterat din cadrul Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității ”Valahia” din Târgoviște.
În cuvântul său, Mitropolitul Nifon a aprofundat înțelesul duhovnicesc al Parabolei talanților, arătând că fiecare om a primit de la Dumnezeu daruri specifice pe care are datoria de a le înmulți, de a le face să rodească, prin slujirea aproapelui și a comunității. Astfel, fiecare om are datoria de a se preocupa de desăvârșirea acelui dar primit de la Dumnezeu, oferind mereu semenilor, pe principiul solidarității și al comuniunii, bucurie și sprijin și, totodată, pentru a deveni mai iubitor, mai generos și mai truditor întru împlinirea sensului vieții sale. Din nefericire, există și unii oameni care-și folosesc talantul oferit de Tatăl ceresc pentru a crea și pentru a întreține suferință, războaie și conflicte, iar alții își îngroapă talantul în sensul că își neagă vocația de a-I sluji lui Dumnezeu și aproapelui, în loc să facă din talant un mijloc de zidire a propriei ființe și personalități.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI