Dum. dec. 22nd, 2024

Sfârşit tragic: Şoferul încarcerat, la Dragodana, a fost declarat decedat.

Echipajele de la ambulanţă sosite la faţa locului au făcut tot ce a fost omeneşte posibil pentru a-l salva pe bărbatul de 40 de ani, dar din păcate eforturile au fost zadarnice.

În urma impactului violent, cabina tirului s-a deformat, iar la faţa locului au ajuns cei de la descarcerare.

Din nefericire, salvatorii au fost nevoiţi în cele din urmă să declare decesul.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi urmează să stabilească exact în ce împrejurări s-a produs această nenorocire.

“La data de 7 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe drumul național 72, în localitatea Dragodana. Din primele date, un ansamblu de vehicule rutier (tir) s-ar fi răsturnat pe partea carosabila, dar și în afara acesteia. Din nefericire, conducătorul auto a decedat. Circulația se desfășoară pe un sens de mers. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier”, anunţă Poliţia Dâmboviţa.