E haos pe şosele din Dâmboviţa, după ninsoarea de azi-noapte.
Şoferii se plâng că drumarii nu au intervenit la timp, iar circulaţia s-a tranformat în dezastru.
Mai multe maşini au derapat şi au ajuns în şanţ. S-a întâmplat şi la intrare în Moara Nouă, Sălcioara.
“Iar i-a luat iarna prin surprindere”, fac haz de necaz şoferii care tranzitează judeţul Dâmboviţa.
Sunt probleme şi pe drumul judeţean care face legătura între Cornăţelu – Băleni – Bucşani.
Utilajele LDP, societatea din subordinea Consiliului Judeţean Dâmboviţa, nu au fost văzute la treabă, se plâng cei de la volan.
Oamenii ne-au trimis imagini pe adresa redacţiei www.targovistenews.ro din mai multe zone ale judeţului.
Se vede clar că drumurile sunt acoperite cu un strat gros de zăpadă, iar pe alocuri s-a format gheaţă şi polei.