mie. dec. 25th, 2024

Vlad Voiculescu, președinte USR București și fost ministru al Sănătății, cere Guvernului Ciolacu-PNL să nu mai amâne deblocarea posturilor din Sănătate.

În mai multe spitale din țară situația a ajuns dramatică, medicii consultă cu polițiștii la ușă pentru a preîntâmpina conflicte cu pacienții, iar secții întregi riscă să fie închise.

Criza de personal din Sănătate este una generalizată, avem un deficit estimat la peste 20.000 de asistenți și personal medical auxiliar și la aproximativ 8.000 de medici la nivelul întregii țări.

Cu aceste cifre în față, PSD și PNL au ales să angajeze la stat 1.000 de oameni în fiecare lună a anului trecut, dar pile politice, nu angajați de care chiar avem nevoie.

„Mâine este ședință de guvern. Domnii Ciolacu, Rafila și restul găștii PSD-PNL vor trebui să facă ceva. A ajuns cuțitul la os. Sugrumarea sistemului sanitar pentru a duce bani către sinecurile lor de partid și către găurile negre de unde firmele PSD-PNL se hrănesc trebuie să ia o pauză. Acum două zile, luni, la inițiativa ASSMB – instituție care nu se află sub papucul PNL sau PSD – reprezentanți ai peste 50 de spitale din toată țara, sindicate și asociații de pacienți s-au adunat în București și au transmis Ministerului Sănătății și Guvernului că nu se mai poate”, afirmă Vlad Voiculescu, președinte USR București și fost ministru al Sănătății.