Transportatori din toată ţara participă, miercuri, la o acţiune de protest, coloane de camioane formându-se pe mai multe tronsoane rutiere, în zona Bucureştiului, dar şi în Cluj şi Buzău., informează news.ro.
Din unele judeţe, angajaţii operatorilor din transport au pornit către Capitală.
Transportatorii sunt nemulţumiţi de tarifele poliţelor obligatorii de răspundere civilă şi cer mai multe modificări legislative, inclusiv adoptarea unei legi anti-dumping.
Potrivit preşedintelui Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu, lista revendicărilor include: plafonarea poliţelor de răspundere obligatorie auto (RCA, în regim de urgenţă la 5.000 lei pentru autovehiculele din clasa B 0 (care se referă la asiguraţii noi, fără istoric de daune – n.r.); amendarea OG43/1997 privind toleranţele la mase şi dimensiuni şi armonizarea acestui act normativ cu Regulamentul European 1100/2008 privind controalele în vămi şi tarife de utilizare a reţelei de drumuri fără dublă taxare.
O altă revendicare se referă la aplicarea ”tratamentului fiscal nediscriminatoriu angajaţilor din mediul privat în privinţa alocaţiei de cazare”.
Transportatorii solicită, de asemenea, aplicarea RO-Etransport doar pentru mărfurile cu risc fiscal ridicat în conformitate cu prevederile Directivei europene 2006/112, dar şi elaborarea în regim de urgenţă a legii anti-dumping, promovată prin Ordonanţa de urgenţă pentru eliminarea concurenţei neloiale din toate sectoarele economice.
Proteste ale transportatorilor au loc în Capitală şi în mai multe zone ale ţării.
În Capitală, transportatorii s-au întâlnit la Chiajna şi au pornit în coloană către Pantelimon, zeci de camioane participând la protest.