mar. dec. 24th, 2024

“Drumurile noastre toate… se vor termina vreodată?

Ascult cu melancolie piesa maestrului Dan Spătaru, “Drumurile noastre”… Asta după ce am constatat cu tristeţe şi amărăciune că iar ne-au minţit cei de la putere.

Mă refer la lucrările de lărgire şi modernizare demarate pe Drumul Naţional 7, pe tronsonul Bâldana – Titu.

Cu mare tam-tam, fast, filmări din dronă, vizite de imagine pe şantier, ministrul Transporturilor, domnul Grindeanu, alături de şefii judeţului, s-au pozat, s-au filmat aici şi ne-au promis că într-un an vom circula pe patru benzi.

Ce să vezi, au venit câteva utilaje, s-a turnat o palmă de asfalt, iar acum – când vedem cifrele reale ale bugetului pe 2024, constatăm cu stupoare că nu au fost prinşi banii necesari acestei lucrări!

Cifrele prezentate oficial arată că valoarea contractului de lărgire a DN 7 este de 300 de milioane de lei, iar lucrările ar trebui să fie gata la finele lui 2024. Nicio şansă, din cauză că s-au alocat doar 21,7 milioane de lei acestor lucrări, ceea ce înseamnă nici 10 la sută din necesar!

Pe pagina de internet a CNAIR apare ca termen de finalizare a acestui proiect – noiembrie 2024. În condiţiile acestea, cele 300 de milioane de lei ar fi trebuit să se afle deja în noul buget, dar ghinion, nu sunt! Ce înseamnă acest lucru? E cert că lucrările de aici nu se vor termina anul următor, cum ne-au minţit cei de la putere şi că vom fi nevoiţi să circulăm în continuare, ani buni de acum încolo, doar pe două benzi, printre tractoare, căruţe şi cu mulţi nervi la pachet.

PS: Așteptăm minionii de serviciu să ne spună, într-un limbaj adecvat, bâlbâindu-se, sau nu, dacă este adevărat sau ba ce vede toată lumea!”, a transmis deputatul Daniel Blaga, liderul USR Dâmboviţa.