joi. dec. 26th, 2024

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat, pe raza municipiului Târgoviște, un tânăr de 25 de ani, din comuna Runcu, care ar fi deținut fără drept în vederea comercializării, atât în portbagajul unui autoturism, cât și la locuința acestuia, 40 de kilograme de articole pirotehnice din clasele I-IV.

Materialele pirotehnice au fost indisponibilizate, iar, în cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

sursa: IPJ Dâmboviţa