3 mai 2024

ATENŢIE la calea ferată! Şoferii care n-au oprit… au avut de pătimit!

acctren040515-2Acțiuni ale polițiștilor de la rutieră

Poliţiştii rutieri, sprijiniți de efective ale Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Dâmboviţa, au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii accidentelor rutiere soldate cu victime omeneşti şi pagube materiale, produse în zonele de trecere la nivel cu calea ferată.

Activitatea a urmărit depistarea şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule care încalcă regulile de circulaţie instituite în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au constatat 4 infracțiuni și au aplicat 181 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 24 pentru nerespectarea regulilor privind trecerea la nivel cu cale ferată.

Ca măsură complementară, au fost reținute 11 permise de conducere şi au fost retrase două certificate de înmatriculare.

Polițiștii atrag atenţia tuturor conducătorilor auto să respecte regulile de circulaţie la trecerile la nivel cu calea ferată!

Semnalele luminoase şi acustice, precum şi barierele sunt foarte importante, rolul lor fiind de a proteja viaţa conducătorilor auto şi de a evita producerea unor grave accidente rutiere.

În zonele neprevăzute cu astfel de semnale, conducătorul auto trebuie să se asigure temeinic înainte de a traversa calea ferată!

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial