mar. dec. 24th, 2024

“Încet, încet, toată infrastructura educațională a municipiului Târgoviște este reabilitată!

Astfel, am semnat contractul de execuție de lucrări care vizează reabilitarea Grădiniței nr. 11, din Priseaca!

✅ Prin urmare, unitatea de învățământ amintită, va face obiectul unui proiect în valoare de aproximativ 1.000.000 lei, prin care întreg imobilul va fi termoizolat, va fi schimbată tâmplăria, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalațiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice, etc.

✅️ Finanțarea a fost obținută de către Primăria Târgoviște în cadrul Planului național de redresare și reziliență, apelul de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, componenta 5 – Valul renovării, operațiunea B.2: ”Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice”, a precizat primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan.