Accident grav, acum, pe Valea Dâmboviţei, pe raza localităţii Gheboieni.
Sunt trei victime, anunţă ISU Dâmboviţa, două în stop cardio-respirator, după ce două maşini s-au izbit.
La faţa locului a fost chemat şi un elicopter SMURD.
“La data de 2 decembrie a.c., în jurul orei 11:17, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime. Din primele verificări efectuate , polițiștii au stabilit că un bărbat, de 30 de ani, din comuna Bărbulețu, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72 A, în localitatea Gheboieni, din direcția Târgoviște către Voinești, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 45 de ani, din Târgoviște.
Ulterior, cel din urmă ar fi fost proiectat pe sensul opus de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat, de 44 de ani, din comuna Voinești. Din nefericire, în urma impactului, o minoră de 7 ani și șoferul de 45 de ani au decedat, iar bărbatul de 30 de ani a fost rănit, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier“, anunţă IPJ Dâmboviţa.
“Intervenție în cazul unui eveniment rutier în localitatea Gheboieni, implicând două autoturisme.
Garda de Intervenție Voinesti intervine cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, iar Detașamentul Târgoviște cu o autospecială de descarcerare.
Conform datelor actualizate, la locul evenimentului sunt trei victime, dintre care două în stop cardio-respirator, un copil și un adult.
Adultul încarcerat, s-a acționat pentru extragerea acestuia, iar acum se execută manevre de resuscitare celor 2 persoane inconștiente.
Concomitent sunt asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, precizează ISU Dâmboviţa.