joi. oct. 24th, 2024

Accident, aseară, la Valea Lungă. Un şofer, de 21 de ani, şi pasagera sa, de 19 ani, au fost transportaţi la spital după ce au suferit mai multe leziuni.

Tânărul circula dinspre Iedera spre Valea Lungă, iar la un moment da a pierdut controlul volanului şi a ajuns cu maşina în şanţ.

“În cursul serii trecute, în jurul orei 21:58, polițiștii din cadrul Poliției Municipiul Moreni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Valea Lungă.

În urma deplasării la fața locului și din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un tânăr de 21 de ani, din comuna Iedera, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe drumul județean 710 A, din direcția Iedera către Valea Lungă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat într-un șanț.

În urma impactului, șoferul și o pasageră, de 19 ani, au fost răniți, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii celor două accidente rutiere, precum și pentru dispunerea măsurilor procedurale prevăzute de lege”, anunţă IPJ Dâmboviţa.