lun. dec. 23rd, 2024

Acțiune a polițiștilor de la rutieră pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive ori neadaptate la condițiile din trafic

Pe parcursul zilei, 3 noiembrie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat o acțiune pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză, obiectivul fiind acela de a preveni producerea unor evenimente rutiere pe fondul acestei abateri, precum consecințele grave ale acestora.

Acțiunea s-a desfășurat în intervalul 15:00-19:00, pe raza întregului județ, fiind aplicate 80 de sancțiuni contravenționale.

Cele mai multe sancțiuni contravenționale, respectiv 49, au fost aplicate conducătorilor de autovehicule care au încălcat regimul legal de viteză instituit pe segmentul de drum pe care circulau.

Totodată, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 8 permise de conducere, 2 fiind dintre acestea fiind pentru viteză excesivă și alte două pentru consumul de alcool.

Precizăm că în acest sfârșit de săptămână, polițiștii vor continua misiunile pentru creșterea gradului de siguranță în segmentul stradal, descurajarea și sancționarea comportamentelor de tip violent sau antisocial, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea consumului de alcool și substanțe interzise.