lun. dec. 30th, 2024

Un vânător din Dâmbovița a împușcat mortal un urs după ce animalul sălbatic l-ar fi atacat în timpul unei partide de vânătoare.

foto caracter ilustrativ

Totul s-a întâmplat în fondul de vânătoare de pe raza comunei Bezdead.

Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, de fel din Răzvad, se afla la o partidă de vânătoare autorizată.

Omul le-a spus anchetatorilor că se afla la vânătoare de mistreți, iar la un moment dat i-a apărut sălbăticiunea în cale și s-a văzut nevoit să folosească pușca, din cauză că avea viața în pericol.

”La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 14:12, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat cu privire la faptul că ar fi împușcat mortal un urs, pe raza comunei Bezdead.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că, un bărbat, de 51 de ani, din comuna Răzvad, în timp ce s-ar fi aflat la o partidă de vânătoare autorizată pentru specia mistreț, organizată pe raza comunei Bezdead, ar fi fost atacat de un urs, moment în care l-ar fi împușcat mortal.

La fața locului a fost găsit leșul unui urs adult, acesta fiind transportat la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița. Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului”, precizează IPJ Dâmbovița.