mar. dec. 24th, 2024

Durere fără margini în familia unui polițist de numai 37 de ani, din Argeș.

Mădălin Zamfir, fost purtător de cuvânt al IPJ Argeș, a murit după ce a încercat să salveze viața unui om ce era în primejdie.

Totul s-a întâmplat în localitatea Rucăr, unde un cunoscut al polițistului coborâse într-o fosă septică.

Cum nu a mai ieșit de acolo, Mădălin a coborât să vadă ce s-a întâmplat. Ambii au fost găsiți ulterior în stare gravă. Bărbatul respectiv și-a pierdut viața, iar Mădălin a decedat astăzi, la spital.

Mădălin a lăsat în urmă un ocean de suferință, o soție și doi copii gemeni, de doar 10 ani.

”Cu mare durere în suflet, plângem pierderea unui coleg și om deosebit, profesionist desăvârșit, familist convins și prieten adevărat.

Virtutea de care a dat dovadă confirmă aprecierea de care s-a bucurat.

Atât în timpul liber, cât și la serviciu, în uniformă sau în afara ei, doar un om adevărat, animat de cele mai însemnate virtuți, este în stare de cele mai mari sacrificii.

Un astfel de om este Mădălin Ionuț, om cu dovedită credință în Dumnezeu, care a rânduit să îl ia de lângă semenii săi, la vârsta de 37 de ani.

Suntem alături de familie, căreia îi transmitem sincere condoleanțe și alinare a suferinței”, este mesajul IPJ Argeș.