lun. dec. 23rd, 2024

Zapada s-a asternut si in Dambovita! Drumurile care duc spre munte sunt deja acoperite cu un strat de cativa centimetri de omat.

Drumarii au intervenit inca de noaptea trecuta. Salvamontistii si politistii de la Rutiera va atentioneaza sa aveti masina pregatita corespunzator de iarna, cu lanturi antiderapante, nisip si lopata.

Unii dintre soferi s-au intors din drum cand au vazut ca ninge din ce in ce mai tare. N-au vrut sa riste sa fie prinsi de vremea rea pe serpentinele din zona Cota 1000.

“Ma intorc inapoi, nu mai ma duc incolo. De obicei o luam pe celalalt traseu, dar acum ma intorc ca mi-e frica ce se intampla. Pe serpentine, pe zona aceea nu stiu ce se intampla, n-o sa fie nimeni si raman singur p-acolo, nu stiu cine ma mai gaseste”, spune Gabriel Ispas.

In Dambovita s-au inregistrat minus trei grade Celsius. Sunt conditii sa se formeze polei, iar soferii sunt sfatuiti sa circule cu prudenta.