Noi detalii tulburătoare ies la iveală în crima produsă, săptămâna trecută, în orașul Fieni.
Un apropiat al suspectului ne-a mărturisit că acesta îi spusese unui prieten că are de gând să îi ia viața iubitului fiicei sale vitrege.
Totul după ce cel vizat l-ar fi agresat în ziua fatidică și i-ar fi lovit și fiul.
”Trecuse cu vederea că l-a bătut pe el, dar și-a ieșit din minți când l-a bătut și pe băiatul lui.
I-a spus că o să îl omoare, cu doar câteva ore înainte de faptă, dar nu l-a crezut. Toți îl știam cuminte, liniștit.
Era pasionat să gătească, era un bun familist, nu mai făcuse probleme.
În schimb, cel omorât a făcut multe probleme”, ne-a povestit apropriatul celor doi.
Vă reamintim, în noapte de 24 spre 25 iulie, un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost ucis cu o macetă de tatăl iubitei lui.
Totul s-ar fi produs pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, spun surse din rândul anchetatorilor.
După comiterea faptei, autorul a rămas la fața locului și s-a predat polițiștilor.
Ulterior a fost arestat preventiv și dus în arest. Este cercetat pentru omor.