Dum. dec. 22nd, 2024

Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa, în parteneriat cu Colegiul Gimnazial “Matei Basarab” din Târgovişte, Clasele a IV-a A şi D, a organizat o expozitie de jucării intitulată “Limpede nu vezi decât cu inima”.

Acest eveniment reprezintă prima expoziţie concepută, organizată, vernisată şi promovată de elevi şi este dedicată vârstei inocenţei. Jucăriile prezentate impresionează prin modestia materialului din care au fost realizate, prin simplitatea, dar şi ingeniozitatea celor care le-au meşterit.

Jocul şi jucăria sunt prieteni nedespărţiţi ai copilăriei. Jucăria a fost şi este folosită încă din cele mai vechi timpuri ca mijloc de educaţie, ea trezeşte copiilor stări afective, stimulează gândirea, imaginaţia, curiozitatea.

Scopul acestui proiect educaţional este de stimulare a interesului pentru crearea unor jucării simple, dezvoltarea dragostei de muncă şi a respectului faţă de produsele muncii lor, dezvoltarea simţului practic şi estetic, dezvoltarea creativităţii copiilor, îmbogăţirea cunoştinţelor despre materialele folosite şi caracteristicile lor, precum şi despre utilizarea de tehnici de lucru necesare prelucrării acestora în scopul realizării unor jucării simple.

Expoziţia va fi deschisă publicului până pe 06.12.2012.

La încheierea expoziţiei, în ziua de 06 decembrie 2012, vor fi prezenţi şi elevii de la Şcoala Generală Glodeni, judeţul Dâmboviţa, care vor serba sosirea lui Moş Nicolae printr-un mic program de colinde şi cântece specifice sărbătorilor de iarnă. Ei vor primi în dar toate jucăriile expuse.

Biroul Relaţii Publice al Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte