Joi, 29 iunie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, la Parohia „Mânăstirea Cobia” din Protoieria Găești, cu prilejul Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, s-a desfășurat a 13-a ediție a Concursului Eparhial de Toacă, la care au participat 90 de tineri din Arhiepiscopia Târgoviștei, cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani.
La evenimentul găzduit de Pr. paroh Alexandru Mușat, au luat parte: dna prof. Mariana Luca – Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, dna dr. etnolog Adriana Ion – Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, dl Marin Manda – Primarul Comunei Cobia, dna prof. Mădălina Săvulescu – Directorul Școlii Gimnaziale Cobia, Pr. Valeriu Gheorghe – Protopopul Protoieriei Găești, Pr. prof. Cătălin Ciobanu – coordonatorul activităților catehetice cu tinerii din Protoieria Găești, preoți și profesori de Religie din Eparhia noastră, însoțiți de numeroși tineri și de părinții acestora.
Evenimentul a debutat cu mesajul chiriarhal de binecuvântare, transmis de Pr. Ionuț Ileana – Consilier eparhial la Sectorul Învățământ și activități cu tineretul, apoi tânărul Burcea Mihai Cosmin, de la Parohia Răscăieți, câștigătorul locului I al ediției de anul trecut, a prezentat un exercițiu demonstrativ la toacă, după care a urmat desfășurarea concursului.
În urma jurizării, primele locuri au fost acordate astfel:
Locul I – Ștefan Cojocaru, de la Parohia Gheboaia, Protoieria Târgoviște Sud.
Locul II – Mihail Voicu, de la Parohia Bărbuleț, Protoieria Târgoviște Nord.
Locul III – Antonie Neguș, de la Parohia Pietroșița III, Protoieria Pucioasa.
Au fost acordate și 3 Mențiuni, după cum urmează: Daniel Bădescu, de la Parohia Gura Ocniței, Protoieria Târgoviște Nord; Constantin Păun, de la Parohia Sf. Treime, Protoieria Găești și Andrei-Cătălin Gheorghe, de la Parohia Colacu, Protoieria Titu.
La finalul concursului, Andreea Diaconescu, de la Parohia Sf. Ioan – Găești, și Corul Parohiei Răscăieți, coordonat de Pr. Dan Ilie Rușescu și de prof. Florentin Gheorghe, au interpretat fragmente de pricesne.
Tuturor participanților le-au fost oferite din partea Înaltpreasfinției Sale cele mai recente tipărituri eparhiale dedicate tinerilor, diplome și alte daruri, iar cei nominalizați, clasați pe primele locuri, au primit și recompense financiare, urmând să participe la Festivalul Internațional de Toacă și Clopote „Cântecul care zidește”, ediția a XVIII-a, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului, de Parohia „Sf. Împărați Constantin și Elena”, în orașul Victoria, jud. Brașov, în zilele de 10 și 11 iulie 2023.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI