TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Elevii târgovişteni, instruiţi de poliţişti! Vezi pentru ce!

Din studiile efectuate, s-a ajuns la concluzia ca principalele cauzele care duc la inregistrarea cazurilor de delicvenţă în rândul copiilor sunt: consumul de alcool al minorilor, în anumite împrejurări ori ocazionat de anumite evenimente, lipsa mijloacelor de existenţă coroborată cu gradul scăzut de educaţie al autorilor si victimelor, promiscuitatea unor relaţii inter-umane (anturaje suspecte etc.), perpetuarea unor stări negative de lucruri – din ce în ce mai multe familii pleacă în străinatate, sezonieri sau pe perioade mai lungi, şi îşi lasă copiii în îngrijirea, fie a rudelor, fie a vecinilor, care se ocupă prea puţin sau deloc de educaţia şi supravegherea lor.

Poliţişti din cadrul Poliţiei de Proximitate au organizat o întâlnire a echipei de voluntari, studenţi în cadrul Universităţii “Valahia” Târgovişte şi elevi , ce a avut ca scop informarea elevilor privind elementele caracteristice ale traficului de fiinţe umane şi delicvenţei juvenile, efectele traumatizante ale traficului de fiinţe asupra persoanei.

Totodată, întâlnirea a avut drept scop furnizarea unor informaţii corecte privind amploarea şi efectele fenomenului de trafic de persoane şi conştientizarea elevilor cu privire la implicaţiile multiple şi complexe ale traficului de fiinţe umane şi formarea unei atitudini civice conştiente şi responsabile faţă de acest fenomen transnaţional.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.