TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ARHIEPISCOPIE CJD Divertisment Eveniment Social

Spectacolul dedicat Floriilor are loc vineri, 7 aprilie, la Muzeul de Istorie din Târgoviște

În fiecare an, cu o săptămână înainte de Paște, creștin-ortodocșii sărbătoresc Floriile, sau Intrarea Domnului în Ierusalim.

Pe data de 7 aprilie, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița organizează, la Muzeul de Istorie din Târgoviște, cu începere de la ora 18:00, spectacolul dedicat Floriilor, ajuns la ediția a VII-a.

Astfel, instrumentiști ai Orchestrei Populare „Chindia”, dirijor Ionuț Dumitrescu, alături de Corul „Valachia Christiana” al Arhiepiscopiei Târgoviștei, dirijor Mihail Vlădăreanu, precum și binecunoscuta solistă Simona Dinescu ne vor introduce în atmosfera specifică Paștelui, cu un program artistic inedit, special conceput pentru acest moment creștin.

Pricesnele vor alterna cu piese cu specific folcloric și în acest fel, preț de câteva ceasuri, toți cei prezenți vor lăsa deoparte grijile de zi cu zi și-și vor îndrepta gândurile către adevărata semnificație a sărbătorii Paștelui: speranța, renașterea și bucuria.

Intrarea este liberă.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.