lun. dec. 23rd, 2024

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a ajuns la spital, în această dimineaţă, după ce a fost accidentat de o maşină, la Tărtăşeşti.

Din primele verificări, cel rănit ar fi traversat regulamentar pe trecerea pentru pietoni, iar un şofer de 38 de ani nu l-ar fi văzut la timp şi l-a lovit cu maşina.

Martorii au sunat la 112, iar la faţa locului s-au mobilizat echipajele de la ambulanţă.

Pietonul a primit primul ajutor, iar ulterior a fost dus la spital.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă ancheta.